Operele alese ale lui T.S. Spivet

ISBN: 978-973-1984-59-9
46,90 lei (46,90 lei)
Pentru a evalua acest produs trebuie sa te autentifici


DescriereRecenziiComentarii

Bine aţi venit în lumea lui T.S. Spivet! Un geniu cartograf în vârstă de 12 ani, care locuieşte în Divide, Montana, alături de mama sa, Dr. Clair, – un savant în ştiinţele naturii, aflată de peste douăzeci de ani în căutarea unei specii legendare de cărăbuş –, de tatăl său, un cowboy posac care pare să trăiască în secolul trecut, de sora sa mai mare, Gracie, neînţeleasă şi nemulţumită ca orice adolescentă, şi de Foartebine, câinele familiei care a început să o ia razna. Este neobişnuit, dar nu aşa sunt toate familiile?

Ocupaţia preferată a lui T.S. Spivet este cartografia, disciplină în care excelează, fie că  e vorba de redarea apelor curgătoare din nordul Montanei, sau de reprezentarea grafică a conversaţiilor din timpul cinei. Însă, când cei de la Institutul Smithsonian îl sună pentru a-l anunţa că va primi prestigiosul Premiu Baird, T.S. nu are curajul să le mărturisească vârsta sa reală, în totală discordanţă cu CV-ul încărcat. Aşa că porneşte într-o adevărată odisee cu trenul de marfă de-a lungul Americii pentru a ajunge la Washington şi a-şi ridica premiul. Este un itinerar al descoperirii de sine, dar şi o simfonie a topografiei, geologiei şi a istoriei americane, de la indienii navajo la McDonalds-urile care îl fascinează pe T.S. cu tridentul lor de lumină.

Sunt listele şi hărţile suficiente în explicarea lumii şi a propriei familii? După o traversare de la vest la est a Americii, T.S. realizează că, în ciuda rigorii sale analitice, lumea din jurul său rămâne un mister.

Operele alese ale lui T.S. Spivet spun o poveste extraordinară: captivantă, fermecătoare, amuzantă şi atât de emoţionantă. O poveste despre misterele vieţii, mari sau mărunte, şi despre cum încearcă un băiat cu un telescop, patru compasuri şi un teodolit să le descifreze.


Reif Larsen
a scris Operele alese ale lui T.S. Spivet la vârsta de 28 de ani. A studiat la Universitatea Brown şi a predat la Universitatea Columbia unde îşi pregăteşte doctoratul în literatură. Este producător şi regizor al mai multor documentare desfăşurate în S.U.A., Marea Britanie şi în Africa Subsahariană.

Număr de pagini: 390

 

 

“Iată o carte care face imposibilul: îi combină pe Mark Twain, Thomas Pynchon şi pe Little Miss Sunshine. Romanele bune îţi ţin companie; dar cele mari sunt ca un cadou pentru cititorii care au norocul să le găsească. Cartea asta e o comoară."
Stephen King

Stiri

13
FEB
2014
Ateliere de creație pentru cei mici
10
DEC
2013
joi, 12 decembrie, de la ora 19:00, în Cărturești
14
DEC
2012
Miercuri, 19 decembrie, de la ora 19:00, în Club Control/Sala Berlin
20
NOV
2012
21-25 nov 2012
24
SEP
2012
Patru poveşti Vellant vor fi citite, desenate şi folosite ca pretext pentru inventarea unora noi.
29
MAI
2012
romane noi, reduceri şi un proiect nou pentru ilustraţia românească
1
MAR
2012
Vellant lansează la Cărtureşti Cluj noul tiraj al volumului “Versez”
22
NOV
2011
23-27 noiembrie, Pavilionul Central Romexpo

Contul meu

Cosul Meu

0 produse


» Vezi detalii

Aboneaza-te la newsletter