interviu Radu Manelici - designer 2 metri lătrați, volum câștigător al premiului Cele mai frumoase cărți 2018

interviu Radu Manelici - designer 2 metri lătrați, volum câștigător al premiului Cele mai frumoase cărți 2018

miercuri, 5 dec. `18

interviu Radu Manelici - designer 2 metri lătrați, volum câștigător al premiului Cele mai frumoase cărți 2018

La ediția din acest an a premiilor Cele mai frumoase cărți, premiul pentru design de carte de bandă desenată a fost acordat pentru "2 metri lătraţi", de Justin Baroncea, de la editura Vellant. Radu Manelici a semnat designul volumului la care juriul a remarcat "o opţiune bună pentru hârtie, în special pentru copertă; hârtia kraft, alături de tiparul înalt pe copertă şi cotor crează un design atipic. Forzaţurile galbene completează designul cărţii. Cartea conţine imagini angulare şi personaje interesante. E un mod disruptiv dar îndrăzneţ de a transpune o bandă desenată în forma unei cărţi. E o abordare proaspătă".

Noi l-am luat pe Radu la întrebări, mai ales că, în aceeași seară, la aceeași gala, a semnat design-ul și pentru o altă carte premiată. Câteva voci l-au numit „zeul”, noi vă invităm să-l descoperiți în 4 răspunsuri scurte:

Care este relația dintre text și ilustrație - care a fost primul / prima, cum s-a născut celălalt / cealaltă?

2ml_vellant_b.png

Dacă te referi la 2 ml, ilustrațiile witty ale lui Justin au fost primele. Seria a fost Big Bang-ul, de la ea au radiat restul elementelor. Dar au radiat în plan secund. Am acordat vizunea imagistică cu un tip de literă monospațiu, oarecum tehnic, dar cu o identitate aparte, jucăușă, Monoxil by urtd.net. Tipografia, layout-ul au rezultat, minimal, silent.

2ml_vellant.jpg

După ce ai găsit un concept vizual, te duci mai departe pe firul ilustrație - 3D - design de obiect? Iei în considerare cum poate fi dus mai departe?

Cred că aici ar trebui să răspundă Justin, firul devenirii personajelor 2 metri lătrați îi aparține complet. Vreau doar să remarc apetența lui Justin pentru intersectarea unor domenii arareori puse la aceeași masă. Câinii sunt obiecte, piese de mobilier, dar și personaje de bandă desenată. Ludicul e energia lor.

2ml_obiecte.jpg

Justin Baroncea, arhitect: „Bucureștiul e un laborator, un loc în care poți să faci pionierat”
Citiți interviul cu Justin pentru ViitorulRomâniei.ro

Care este influența textului asupra modul în care reprezinți conceptual designul unei cărți?

Textul e conținut, la fel ca orice piesă vizuală. Conceptul nu apare din neant, este un derivat, un outer layer ce se mulează pe informația existentă. Designul e șarpele, conținutul e elefantul :).Ancora principală a designului poate fi un detaliu sau un context, un fir roșu sau un element extern, un reper cultural sau vizual. Ideal, forma finală a unui proiect ar trebui să poată aparține doar lui. Nu poți îmbrăca la fel, manierist, mai multe produse la fel. E păcat.

Care sunt criteriile după care îți alegi proiectele în care să te implici?

Nu cred că am criterii. Bineînțeles, la mine ajung proiecte cu al căror ADN autorii cred că m-aș potrivi. Nu refuz decât dacă timpul nu îmi permite, așa cum spune obsesiv un amic: „Dacă un lucru merită făcut, merită făcut bine”. Eu încerc, uneori reușesc.

Radu Manelici a făcut designul de carte pentru 2 metri lătrați și pentru Turb@