Frumuseţea este promisiunea fericirii, scria Stendhal. Aplicând acest motto spaţiilor în care trăim zi de zi, Alain de Botton analizează cum ne este influenţată starea de spirit de clădirile în care locuim, lucrăm şi interacţionăm, arătându-ne, în acelaşi timp, cum putem construi spaţii care să ne crească şansele de-a fi fericiţi.
Deşi grija pentru designul locuinţei poate fi uneori catalogată ca frivolă, eseul lui Alain de Botton pleacă de la ideea că oamenii sunt profund influenţaţi de locul în care trăiesc. Arhitectura şi designul interior joacă un rol important în evoluţia personalităţii noastre, spaţiul pe care îl locuim având o misiune vitală – de a ne aduce aminte cine suntem cu adevărat. Cartea se construieşte în jurul unei întrebări aparent simple şi chiar naive: Cum arată o clădire frumoasă? Răspunsul la această întrebare, însă, reprezintă o meditaţie asupra filozofiei şi a psihologiei arhitecturii, al cărui scop este să ne ofere o nouă perspectivă asupra locuinţei proprii, a străzii şi chiar asupra propriei persoane.
Romancier, eseist şi jurnalist, ALAIN DE BOTTON s-a născut în Zürich, Elveţia în 1969, iar în prezent trăieşte în Londra. Cărţile sale, considerate drept o “filosofie a vieţii de zi cu zi” au devenit bestselleruri în 30 de ţări. Este producător şi realizator a mai multor programe de televiziune. În august 2008 a fost unul dintre membrii fondatori ai unei instituţii de învăţământ în centrul Londrei, care promovează o nouă viziune asupra educaţiei – The School of Life.
Recenzii pentru „Arhitectura fericirii”