Cine s-ar fi gândit că Marcel Proust, unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului XX, ne poate oferi o imagine atât de completă despre cum să ne trăim viața mai bine? Proust a înţeles că valoarea vieţii este de fapt o sumă a lucrurilor cotidiene. Relevante în egală măsură astăzi şi la finalul secolului trecut, viaţa şi opera lui Proust sunt transformate într-un ghid practic despre cum să recunoşti dragostea, cum să fii o gazdă bună, cum să dobândeşti un discurs articulat sau cum să răspunzi insultelor. A trebuit ca Alain de Botton să găsească inspiraţia în scrisorile, eseurile şi romanele lui Proust pentru a-i contura o imagine edificatoare. Facem astfel cunoştinţă cu un Proust spiritual, inteligent şi pragmatic, cu mari şanse de a ne schimba viaţa.
ALAIN DE BOTTON este autorul a numeroase bestselleruri internaționale, precum Consolările filozofiei (2000), Arhitectura fericirii (2006), Cum să ne gandim mai mult la sex (2012) sau Religia pentru atei (2012). În 2008 fondează la Londra The School of Life, o organizație care propune – prin centrele din Londra, Melbourne, Rio de Janeiro, Paris şi Amsterdam – un tip alternativ de educație, axat pe experiențele vieții de zi cu zi. În 2009 a fondat Living Architecture, o inițiativă socială care revoluționează ideea de spațiu de vacanță, încurajând totodată arhitectura contemporană.
Recenzii pentru „Cum iti poate schimba Proust viata ”