Cum sa nu-ti pierzi mintile

Toată lumea vorbește despre importanța unui corp sănătos; nu este însă la fel de important să țintim și spre o minte sănătoasă?
Nu venim pe lume cu un manual de instrucțiuni care să ne garanteze sănătatea mintală. Dacă vrem să trecem peste obstacolele emoționale de zi cu zi și să fim mai fericiți, psihoterapeuta Philippa Perry discută în această carte patru elemente esențiale echilibrului nostru interior: autoobservarea, relaționarea cu ceilalți, evadarea din zona de confort și explorarea poveștilor prin care ne definim. Veți găsi aici o explicație inedită asupra modului în care funcționează mintea umană, dar și un ghid de încredere pentru a face față provocărilor pe care viața ni le-a pregătit.

Într-o epocă a confuziei morale şi practice, cărțile de autocunoaștere au nevoie iminentă de regândire şi reabilitare. Colecţia The School of Life susţine această direcţie discutând o serie de probleme ale vieții, printre care sănătatea mintală, banii, cariera, tehnologia și nevoia de a schimba lumea.

Alain de Botton, Coordonatorul colecției

Philippa Perry este psihoterapeut și scriitoare. A scris pentru The Guardian, The Observer, Time Out și Healthy Living și are o rubrică permanentă în revista Psychologies. În 2010 a scris romanul grafic Couch Fiction în încercarea de a demistifica psihoterapia. Trăiește în Londra și Sussex alături de soțul său, artistul Grayson Perry, și îi plac grădinăritul, gătitul, petrecerile, plimbările, dar și timpul petrecut pe Twitter sau la televizor.

2399lei

Detalii produs

Limba: Romana
Data publicării: 2014
Colectie: The School of Life - Vellant
Tip copertă: Paperback
Nr Pag: 144
Dimensiuni: H: 18cm | l: 13cm | 1cm
ISBN: 9789731984148

Despre autor

Philippa Perry

Toată lumea vorbește despre importanța unui corp sănătos; nu este însă la fel de important să țintim și spre o minte sănătoasă?
Nu venim pe lume cu un manual de instrucțiuni care să ne garanteze sănătatea mintală. Dacă vrem să trecem peste obstacolele emoționale de zi cu zi și să fim mai fericiți, psihoterapeuta Philippa Perry discută în această carte patru elemente esențiale echilibrului nostru interior: autoobservarea, relaționarea cu ceilalți, evadarea din zona de confort și explorarea poveștilor prin care ne definim. Veți găsi aici o explicație inedită asupra modului în care funcționează mintea umană, dar și un ghid de încredere pentru a face față provocărilor pe care viața ni le-a pregătit.

Într-o epocă a confuziei morale şi practice, cărțile de autocunoaștere au nevoie iminentă de regândire şi reabilitare. Colecţia The School of Life susţine această direcţie discutând o serie de probleme ale vieții, printre care sănătatea mintală, banii, cariera, tehnologia și nevoia de a schimba lumea.

Alain de Botton, Coordonatorul colecției

Philippa Perry este psihoterapeut și scriitoare. A scris pentru The Guardian, The Observer, Time Out și Healthy Living și are o rubrică permanentă în revista Psychologies. În 2010 a scris romanul grafic Couch Fiction în încercarea de a demistifica psihoterapia. Trăiește în Londra și Sussex alături de soțul său, artistul Grayson Perry, și îi plac grădinăritul, gătitul, petrecerile, plimbările, dar și timpul petrecut pe Twitter sau la televizor.

Recenzii pentru „Cum sa nu-ti pierzi mintile”

Nu există recenzii pentru acest produs.

Adaugă o recenzie

 

Nume *