Impotriva interpretarii

Împotriva interpretării este prima colecţie de eseuri a lui Susan Sontag care i-a și adus renumele de una dintre cele mai incisive voci critice moderne. Sontag a fost printre primii gânditori contemporani care au scris despre întrepătrunderea dintre formele înalte şi formele mărunte ale artei, acordându-le valori egale ca subiecte valide. De asemenea, Sontag discută cu aceeași pasiune despre Sartre, Camus, Simone Weil, Godart, Beckett, Lévi-Strauss, filme SF, psihanaliză şi gândire religioasă contemporană. Publicată iniţial in 1966, această colecţie a avut o influenţă majoră asupra a generaţii întregi de cititori, precum şi asupra câmpului de critică culturală.


„Sontag oferă suficientă hrană minţii pentru a satisface până şi cel mai intelectual dintre apetituri.” The Times


Născută în Manhattan (16 ianuarie 1933), unul dintre cei mai influenţi critici culturali ai Americii moderne, Susan Sontag este o provocare pentru orice biograf. Contribuţiile sale în literatură, filozofie, regie şi activism politic, deşi adesea controversate, constituie repere solide în argumentarea libertăţii de expresie.


Lucrările sale publicate, traduse în 32 de limbi, includ patru romane – The Benefactor, Death Kit, The Volcano Lover şi In America –, un volum de nuvele, I Etcetera, o serie de piese de teatru, printre care Alice in Bed şi Lady from the Sea, şi colecţiile de eseuri Despre fotografie, Boala ca metaforă. SIDA şi metaforele sale, Împotriva interpretării, Privind la suferința celuilalt, At the Same Time şi Where the Stress Falls.


Printre numeroasele aprecieri primite de Susan Sontag se numără Peace Prize oferit de German Book Trade (2003), premiul Prince of Asturias 2003, Jerusalem Prize (2001), premiul National Book Award pentru In America (2000) şi The National Book Critics Circle Award pentru Despre fotografie (1978). În 1992 a primit The Malaparte Prize în Italia şi în 1999 a fost numită de guvernul francez Commandeur de l'Ordre des Arts et des Lettres.


3990lei

Detalii produs

Limba: Romana
Ilustrator: Loreta Isac
Data publicării: 2016
Tip copertă: Paperback
Nr Pag: 360
Dimensiuni: H: 20cm | l: 13cm
ISBN: 9786068642222
Categorii: Perspective, Eseistica

Despre autor

Susan Sontag

Împotriva interpretării este prima colecţie de eseuri a lui Susan Sontag care i-a și adus renumele de una dintre cele mai incisive voci critice moderne. Sontag a fost printre primii gânditori contemporani care au scris despre întrepătrunderea dintre formele înalte şi formele mărunte ale artei, acordându-le valori egale ca subiecte valide. De asemenea, Sontag discută cu aceeași pasiune despre Sartre, Camus, Simone Weil, Godart, Beckett, Lévi-Strauss, filme SF, psihanaliză şi gândire religioasă contemporană. Publicată iniţial in 1966, această colecţie a avut o influenţă majoră asupra a generaţii întregi de cititori, precum şi asupra câmpului de critică culturală.


„Sontag oferă suficientă hrană minţii pentru a satisface până şi cel mai intelectual dintre apetituri.” The Times


Născută în Manhattan (16 ianuarie 1933), unul dintre cei mai influenţi critici culturali ai Americii moderne, Susan Sontag este o provocare pentru orice biograf. Contribuţiile sale în literatură, filozofie, regie şi activism politic, deşi adesea controversate, constituie repere solide în argumentarea libertăţii de expresie.


Lucrările sale publicate, traduse în 32 de limbi, includ patru romane – The Benefactor, Death Kit, The Volcano Lover şi In America –, un volum de nuvele, I Etcetera, o serie de piese de teatru, printre care Alice in Bed şi Lady from the Sea, şi colecţiile de eseuri Despre fotografie, Boala ca metaforă. SIDA şi metaforele sale, Împotriva interpretării, Privind la suferința celuilalt, At the Same Time şi Where the Stress Falls.


Printre numeroasele aprecieri primite de Susan Sontag se numără Peace Prize oferit de German Book Trade (2003), premiul Prince of Asturias 2003, Jerusalem Prize (2001), premiul National Book Award pentru In America (2000) şi The National Book Critics Circle Award pentru Despre fotografie (1978). În 1992 a primit The Malaparte Prize în Italia şi în 1999 a fost numită de guvernul francez Commandeur de l'Ordre des Arts et des Lettres.


Recenzii pentru „Impotriva interpretarii”

Nu există recenzii pentru acest produs.

Adaugă o recenzie

 

Nume *