Cărți și experiențe VELLANT la Gaudeamus 2018

Cărți și experiențe VELLANT la Gaudeamus 2018

miercuri, 7 nov. `18

Cărți și experiențe VELLANT la Gaudeamus 2018

Silent Poetry Party cu Jean-Lorin Sterian, grădini suspendate de #endorfineliterare, Ivan Patzaichin și copiii din Deltă la standul Vellant. Experiențe și cărți însemnate la Gaudeamus 2018.

Editura Vellant aduce la Târgul Internațional Gaudeamus 2018 ficțiune proaspătă, poezie surprinzătoare și experiențe mărginite de noutățile editoriale și temele pe care acestea le transferă din/în cotidian. Despre somn, fericire, singurătate și sensul vieții sunt portițele spre înțelegere pe care le deschide Vellant la Gaudeamus 2018.

Singurătatea este tema de legătură între cea mai nouă „endorfină literară” și debutul ca poet al lui Jean-Lorin Sterian. „FERICIRE” de Aminatta Forna este o carte despre vulpi urbane, Londra multietajată, supraviețuire și marginalitate, căutarea fericirii ca frânturi într-un cotidian divizat. Înțelegerea singurătății îl preocupă și pe Jean-Lorin Sterian, dramaturg și scriitor, acum la debut ca poet cu volumul ce cuprinde 48 de poezii urbane „Home alone 3”. Pentru a experimenta poezia lui Sterian, în standul Vellant se dă un Silent Poetry Party continuu.

În brandul de carte VERSANT apar două cărți esențiale: cea mai importantă contribuție despre somn în cartea cu subtitlul „De ce este vital să dormim și să visăm”, de Matthew Walker și una dintre marile cărți ale epocii noastre: „Omul în căutarea sensului vieții”, de Viktor Frankl, o traducere proaspătă a cărții vândute în peste 10 milioane de copii.

Experiențe Vellant:

  • Silent Poetry Party - Jean Lorin Sterian te invită să experimentezi singurătatea chiar în mijlocul unui târg de carte.
  • Grădini suspendate - micile oaze urbane inspirate de FERICIRE de Aminatta Forna și create de City Flowers sunt spații vii în care endorifina literară te și se consumă.
  • Copiii din Delta Dunării despre lumea lor - duminică, ora 12:00, participă: Ivan Patzaichin, Cristian Teodorescu și copiii care au contribuit la volumul „Comoara din Deltă”

Experiențele se pot trăi în standul Vellant pe toată perioada târgului de carte, întâlnirea cu Ivan Patzaichin și copiii Deltei are loc duminică, la oră fixă.

Noutăți editoriale:

FERICIRE de Aminatta Forna, colecția Endorfiction

„O meditație pe marile teme, de o originalitate explozivă. Iubire și moarte. Om și natură. Cruzime și compasiune.” O carte despre vulpi urbane, Londra multietajată, supraviețuire și marginalitate. Doi protagoniști dezrădăcinați, care glisează între centru și periferii, între iubire salvatoare și singurătate care protejează. Un stil incisiv, provocator, hiperenergic. A se citi într-o oază urbană.

Home alone 3, de Jean-Lorin Sterian

Un inventar de singurătăți, unele cauză, altele efect, fiecare cu gustul, mirosul și textura ei, fiecare cu mecanismul ei de separare-apropiere de ceilalți, fiecare cu motivația și cu absurdul propriu.

Omul în căutarea sensului vieții, de Viktor Frankl, VERSANT

Omul în căutarea sensului vieții este cronica experiențelor îngrozitoare trăite de psihiatrul Viktor Frankl în timpul detenției sale la Auschwitz și în alte lagăre concentraționiste. Cartea devenită bestseller internațional cu peste 10 milioane de copii vândute, deschide cea mai intimă perspectivă asupra înțelegerii omului în situații de nesupraviețuit, cum acceptă trauma și în final, găsește sens în ceea ce trăiește. Volumul, o reeditare împrospătată de un cuvânt înainte scris de Harold S. Kushner și de o postfață de William J. Winsdale, a apărut în VERSANT.

Despre somn, de Matthew Walker, VERSANT

Semnat de Matthew Walker - profesor de neuroștiințe și psihologie la UC Berkeley, volumul „Despre somn” explorează cele mai recente descoperiri și abordări științifice legate de somn și importanța sa vitală. Explică ce efecte provoacă lipsa de somn asupra corpului și minții noastre și oferă câteva sfaturi pentru un somn de calitate.

revista Iocan nr. 7

Coordonat de Florin Iaru, numărul șapte al Revistei iocan vine cu subiecte din cele mai variate. O poveste despre supraviețuirea de după război o să vă prindă în junglele Thailandei, aproape de instrucțiile armatei de gherilă, dar la doar câteva pagini distanță veți afla cum e întrerupt un preludiu în dormitorul în care se află un sicriu. Iar după ce veți citi povestea fantastică a unui cartier din București, veți urmări pățania unui prim-ministru fugărit de protestatarii #rezist.

Comoara din Deltă

Volumul de "relatări ale copiilor din Delta Dunării despre lumea lor" este coordonat de Cristian Teodorescu și conține poveștile și aspirațiile unor copii din Deltă, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani. Lucrarea este completată cu proză scurtă semnată de Lavinia Braniște, Andrei Crăciun, Florin Iaru, Aurora Liiceanu, Bogdan Răileanu, Cristian Teodorescu, autori consacrați care iubesc Delta și care au acceptat, cu generozitate, să contribuie la această operă colectivă, și cu ilustrații semnate de Maria Malcică.

Pe pagina de facebook Vellant puteți urmări noutățile și evenimentele de la Gaudemus 2018.