Care este rolul artei? Alain de Botton și John Armstrong ne propun o privire nouă asupra subiectului: arta nu doar ca obiect al contemplației, ci ca mijloc de cunoaștere și înțelegere a propriei vieți. Folosind peste 150 de exemple din artă, arhitectură și design, Arta ca terapie analizează unele dintre cele mai personale dileme ale existenței: De ce munca nu-mi aduce mai multe satisfacții? Cum de alţii au o viață mult mai interesantă? Aș putea să mă înţeleg mai bine cu ceilalți? De ce politica este atât de deprimantă? Această carte vorbește despre lecțiile neașteptate de viață aflate în spatele unor lucrări de artă: arta ca formă de terapie. ALAIN DE BOTTON este autorul a numeroase bestselleruri internaționale, precum Consolările filozofiei (2000), Cum îți poate schimba viața Proust (1997), Arhitectura fericirii (2006) sau Religia pentru atei (2012). În 2008 fondează la Londra The School of Life, o organizație care propune – prin centrele din Londra, Melbourne, Rio de Janeiro, Paris şi Amsterdam – un tip alternativ de educație, axat pe experiențele vieții de zi cu zi. În 2009 a fondat Living Architecture, o inițiativă socială care revoluționează ideea de spațiu de vacanță, încurajând totodată arhitectura contemporană. JOHN ARMSTRONG este un filozof și teoretician al artei britanic stabilit în Australia unde predă la Universitatea din Melbourne. În lucrările sale tratează teme precum civilizația, frumusețea sau arta: The Intimate Philosophy of Art (2000), Conditions of Love (2002) și In Search of Civilisation (2009).
Arta ca terapie
Alain de Botton, John Armstrong

13005lei
Recenzii pentru „Arta ca terapie”