Ghidul micului actor

Patrica Brad

,,Ghidul micului actor este un compendiu de exerciții destinate actorilor amatori, a celor aflați la început de drum, dar și celor care își doresc să reviziteze fundamentele artei teatrale dintr-o inedita perspectivă esențializată. Această incursiune în procesele de bază ale formării actorului – de la prezența scenică la ascultare, joc-improvizație și autenticitate interioară, este marcată de lejeritatea abordării ludice a pașilor propuși. Dacă în unele fragmente de practică micul actor imită animalele sau face mișcări simple destinate contactului primar cu spațiul, în altele, acesta devine poet, creator de cântece nemaiauzite ori poeme proprii, pornind de la elemente specifice. Acest ghid poate fi un instrument de lucru și, în același timp, mică enciclopedie de descoperiri scenice și interioare, atât pentru actori cât și pentru cei care nu au urcat vreodată pe scenă, dar își doresc să parcurgă primele trepte ale artei teatrale, într-o direcție de dezvoltare personală.” Daria Ioan, Lect. Univ. Dr, Universitatea Babeș-Bolyai

,,Personalitate ludică cu o doză de mister, Patricia nu s-a îndepărtat niciodată de pedagogie. Actriță cunoscută, dar și pedagog calificat, cu o experiență substanțială pe ambele direcții, ea reușește să cuprindă într-o formulă compactă, la obiect și pe înțelesul tuturor, o serie de exerciții creative, dar fundamentale, pentru oricine dorește să se avânte în arta dramatică, fie el începător sau amator.

Homo ludens prin definiție, Patricia devine homo faber, Ghidul micului actor reprezentând unealta ei făurită cu drag, pasiune și funcționalitate.” Ancuța Șușca

Despre autor:

Patricia Brad
Născută la Iași, a locuit până la terminarea liceului în orașul Bistrița, iar mai apoi a făcut studiile de actorie la UBB Cluj-Napoca. După studii s-a angajat la Teatrul Național ,,Lucian Blaga", unde a predat ca asistent timp de cinci ani la Facultatea de Teatru și Televiziune, secția Arta actorului.
Dintre spectacolele jucate pe scena naționalului clujean, amintim aici: ,,Psohoză 4:48" de Sarah Kane, în regia lui Răzvan Mureșan, ,,Procesul" după Kafka, în regia Mihaelei Panaite, ,,Mein Kampf" de George Tabori, în regia lui Alexandru Dabija, ,,Portocala mecanică" de Anthony Burgess, în regia lui Răzvan Mureșan, ,,Livada de vișini" de Anton Cehov, în regia lui Roberto Bacci, ,,Ce nemaipomenită aiureală" de Eugen Ionescu, în regia lui Silviu Purcărete și unul de dată mai recentă ,,Pietonul aerului" de Eugen Ionescu, în regia lui Gabor Tompa.

3900lei

Detalii produs

Limba: Romana
Data publicării: 2025
Tip copertă: Paperback
Nr Pag: 136
Dimensiuni: l: 11.5cm | H: 18cm
ISBN: 9786069570241
Categorii: Eseistica

Despre autor

Recenzii pentru „Ghidul micului actor”

Nu există recenzii pentru acest produs.

Adaugă o recenzie

Nume *