Într-o lume care se mișcă-ntr-una ai o meserie în care totul e bine să stea. Cât mai țapăn. Să reziste la orice. Mai ales la cutremur. Cum vine asta? Ca atunci când pierzi la fotbal și stai pe margine. Teren împrejmuit și distanța de la marcaj până la gard mai mică de un metru. Stai ghem cu spatele la gard și genunchii la gură ca să nu încurci. Ce să nu încurci? Jucătorii care mișună pe teren. Ăia se mișcă și tu stai țeapăn. Și aștepți să intri pe teren să te pui în mișcare. Între timp lumea din jur se mișcă-ntr-una și se dau goluri. Deh, balonul e rotund.

Învârteli de colo-colo în care tu ești antrenat să pui jaloane. Păi cât să tot pui jaloane. Că de la atâtea iți iese labirint. Lumea driblează printre jaloanele pe care le pui. Și în loc să participi la mișcarea generală mai pui un jalon-două. Doar-doar înseamnă ceva în economia generală a meciului. Toți pe teren și tu construiești tribuna, În care să mai stea și alții să vadă cum e.

Păi nu mai bine pui lucrurile în mișcare? Măcar din când în când. La scară mică nu-i vorba. Și dacă nu se mișcă prea mult te amăgești măcar cu posibilitatea mișcării. La un moment dat. Măcar un metru. Acolo. Ceva. Pentru ajustări fine. Să reziste, nu-i vorbă. Da să se și miște un pic.

Iei jalonul și-i pui roți. Jaloane la plimbare. De ce să stea dacă poate să se plimbe. Sau măcar poate fi plimbat. Pui o roată deja e roabă. Pui doua și iese roabă cu două roți. Pui patru și gata vehiculul “complex”.

După ce pui roți o dată e greu să te oprești. După cum se va vedea în continuare. Riscul e să nu te mai oprești. Pui roți la orice. De orice dimensiune. Roți mici satisfacții relative, roți mari, satisfacții de aceeași dimensiune cu jantele. Cauciucul contribuie și el la gradul de satisfacție dar mai ales la roțile mici. După depășirea unei anumite dimensiuni a roții nu se mai sezisează variații de intensitate a satisfacției. Mai clar, dacă pui roți prea mari, pierzi vremea așteptând vreo reacție. E ca și cum ai pune roți mici de tot.

Mai întăi roți mici la mese, scaune, lăzi. Ulterior la tarabe de tot felul pe care să le poți plimba la târg și uneori prin târg. Mai tărziu la aviziere, lămpi, bănci, baruri și fel de fel de alte trăznăi la care nici nu gândeai că are sens să fie plimbate. Roată cu roată se adună o colecție ușor absurdă (dadaistă pentru snobi) de vehicule care ar putea să fie mișcate. Jucării de toate dimensiunile medii. Nici prea mari, nici prea mici. Potrivite. Toate diferite. Nu are prea mult sens să repeți în serii prea mari obiectul căruia îi pui roți. Satisfacția decreste direct proporțional cu numărul pieselor identice pe care le produci. Cu cât mai multe vehicule unicat cu atât mai diversificată colecția. Cine are chef de dubluri? Ori patru ori două roți la ce se nimerește să fie nevoie.

2-0 cel mai riscant scor. Te relaxezi și ajungi la 3-2. Cu roțile la fel. Zici că faci economie și vezi că nu se mișcă ansamblul. E 2-0 și nu funcționează angrenajul. Dacă nu funcționează începi să ai probleme la retur. Se agiata echipa și trebuie să intervină departamentul tehnic. Dacă nici așa nu merge atunci concluzia e clară retur adică reproiectare. Și până la egal e drum lung. Dus, reproiectare, refacere, întors. De cele mai multe ori pe patru roti, altele decât cele deja incluse în proiect.

La 4-0 ești liniștit. Lucrurile se mișcă. Echipa împinge în aceeași direcție. Nu contează cât e de greu. Căruțul bineînțeles. Pe patru roți greutățile sunt relative. Doar e 4-0. Singurele probleme pot să apară doar în cazul “eliminărilor” neprevăzute. Lipsește ori o prindere, ori o piuliță blocanta, ori e bara filetată mai scurtă cu un centimetru și nu încape șaibă pe ax. Faci economie la material și apare câte un cartonaș roșu fix când te aștepți mai puțin. Dar la 4-0 sistemul se ține bine. Stă pe poziție. Și e important că returul devine o formalitate. Sau pur și simplu nu mai e nevoie de retur. La așa o diferență…

În orice caz și la 2-0 și la 4-0 important e să te învârtești cât să ramai în joc. Pentru că balonul e rotund. Și rotile la fel.Atâta timp cât lucrurile încă se mai mișcă iți poți permite să și stai din când în când. Sau să lucrezi cu ansambluri statice. Sau să le proiectezi.

Construiești un obiect static cu gândul că pe undeva, cineva are 4-0. Sau 2-0. Depinde de la cine?

Recenzii pentru „Patru Zero / Four Zero”