PropagArta - Revista artelor vizuale publică în colaborare cu Editura Vellant un volum de o importanță extraordinară pentru activitatea artistică din România ultimilor 30 de ani. Pe lângă activitatea continuă din mediul online, începută în 2021 și care cuprinde până în prezent peste 5000 de articole, structurate în evenimente pentru agendă, articole și interviuri, dar și cea editorială, care cuprinde 3 numere publicate în cei 3 ani, echipa editorială contribuie anul acesta cu un proiect de și mai mare însemnătate pentru arta contemporană: un album-index al artiștilor români activi între 1990 și 2020.
Albumul-index cuprinde 300 dintre cei mai relevanți și influenți artiști din România, împărțiți de-a lungul a trei decade: 1990-2000, 2000-2010, 2010-2020. Lista de nume de artiști pentru fiecare decadă este curatoriată de un profesionist în domeniul artelor vizuale, iar fiecare capitol este însoțit de un text de prezentare a climatului artistic specific fiecărei perioade de 10 ani. Fiecare artist ales are propriul spațiu dedicat în album, ce cuprinde o scurtă biografie,fotografii ale unor lucrări de mare importanță pentru parcursul artistic, dar și fotografii din expozițiile cele mai importante pe care le-a prezentat acesta publicului. Cei trei profesioniști din domeniul artelor vizuale care au acceptat să facă parte din proiect sunt Horea Avram, Maria Olos-Telea și Horațiu Lipot, care se alătură echipei redacționale Propagarta, coordonată de Mihai Zgondoiu și Dragoș Vărșăndan.
Luând în considerare scopul de indexare și de arhivare, precum și potențialul imens de a contribui la o mai bună înțelegere a trecutului artistic recent al spațiului românesc, publicarea volumului răspunde la una dintre nevoile acute identificate în scena artei contemporane din România, cea a lipsei de surse documentare care să pună în context pentru generațiile viitoare activitatea artistică dintre 1990 și 2020, marcată de profunde schimbări generate de noul mediu al libertății postcomuniste.
Proiectul se justifică prin lipsa existenței unui index atât de amplu cu artiști activi în ultimii 30 de ani, prin numărul extrem de redus al publicațiilor care să cuprindă material de arhivă, cu valoare documentară (fotografii ale lucrărilor, fotografii din expoziții), și este oportun prin contextul prezent ascendent al scenei artistice și al pieței de artă, vizibil prin apariția din ce în ce mai frecventă a agenților care aduc în făța publicului produse culturale de calitate (galerii, spații artist-run, muzee private, târguri de artă etc.)
Recenzii pentru „PropagArta - 300 artisti romani - 990 – 2020”