Vă invităm împreună cu Asociația Da' De Ce și Cărturești la o serie de programe de educație creativă într-un loc nou și frumos: librăria Cărturești din mall Promenada. Astfel, în diminețile de sâmbătă și duminică, familiile cu copii de 2-10 ani sunt invitate să petreacă o oră distractivă și instructivă, pornind de la o carte pentru copii, dar mergând mult mai departe de ea, într-o lume fantastică sau concretă; în perioada următoare vom povesti și vom construi case din cărți și din jur, adică Case-n povești/ La Cărturești. Programele conțin o parte de lectură și jocuri și o parte de atelier.
Cărțile alese drept punct de plecare la joacă sunt selectate din rafturile Vellant, frumoase obiecte de citit și visat iarna: “Poveşti la gura sobei” de Caitlin Matthews și Helen Cann, ”Basme de pretutindeni” repovestite de Malachy Doyle și ”Semințe de cabane” de Philippe Lechermeier, povești clasice sau mai noi, Hanseli și Greteli sau povești moderne. La atelier cei mici ajutați de părinți vor realiza câte o căsuță încăpătoare pentru jucăriile lor, din materiale surprinzătoare, prelucrate cu imaginație de copil-cititor sau copil-făuritor.
Programele încep la ora 11.00 şi durează minim o oră. La toate programele este necesară înscrierea și garantăm petrecerea unui timp frumos și distractiv, plin de surprize și revelații despre lume și despre sine.
Programările sunt obligatorii şi se fac de luni până vineri în săptămâna programului, la e-mail:programari@dedragulartei.ro (este necesară precizarea datei de desfășurare a programului, numele şi vârsta copilului, iar înscrierea este valabilă numai după primirea unui email de confirmare). Înregistrările se fac individual de către fiecare familie în parte iar taxa se achită la fața locului.