luni, 6 mai `19

A mai pomenit cineva un trol care citește? Nu până astăzi. Editura Vellant vi-l prezintă, în zgomot de tobe și de nări înfundate suflate cu putere, pe Cititrol, o creatură ursuză și chiar supărăcioasă, dacă nu primește cel puțin o data pe lună o carte pe care s-o devoreze. Preferatele lui sunt romanele pentru copii de 8-12 ani, despre prietenie și curaj, cu personaje diferite, cu puteri nebănuite, care se descurcă în situații în care și zece adulți s-ar da bătuți.

Dacă dă peste o asemenea carte, Cititrol devine prietenos și absolut adorabil, cel puțin pentru o vreme. Înainte să dea ultima pagină, următoarea carte din colecția lui trebuie să fie gata – și cel puțin la fel de palpitantă!

Prima peste care a dat este „Băiețelul de 1000 de ani”, de Ross Welford, o carte despre prietenie și cum să-ți găsești locul în lume. Sunt povești despre oameni care își doresc să trăiască pentru totdeauna. Aceasta nu e una dintre ele.

Ross Welford este jurnalist și iubitor de hamsteri. Înainte să devină scriitor full-time, Ross a fost producător de televiziune și jurnalist. Trăiește la Londra, împreună cu soția, copiii, un border-collie, un hamster și câțiva pești tropicali. Ross Welford a debutat în 2016, cu cartea Time Travelling with a Hamster, care a devenit bestseller imediat după publicare și a fost nominalizată la 21 de premii internaționale. Un an mai târziu, a fost urmată de What Not to Do If You Turn Invisible, iar în 2018 a urmat The 1,000 Year Old Boy (Băiețelul de 1000 de ani), primită călduros de critică și social media. Cea mai recentă carte a sa este The Dog Who Saved the World (2019), o aventură plină de suspans. Dar vestea și mai bună este că Ross Welford vine în România, la Târgul de Carte Bookfest, iar tu poți să-i pui o întrebare. Curios / curioasă să-l cunoști? Citește-i cartea și scrie-ne un mesaj la adresa raluca.bogdan@vellant în care să ne spui ce l-ai întreba pe scriitor (doar o întrebare, aceea care arde :) )

Să citim primul capitol din „Băiețelul de 1000 de ani”

Alfie

Ai vrea să trăiești veșnic? Mi-e teamă că nu te pot sfătui să-ți dorești așa ceva. Acum m-am obișnuit și înțeleg cât este de ieșit din comun. Numai că aș da orice să mă opresc. Vreau să pot crește, la fel ca tine. Asta este povestea mea. Mă numesc Alve Einarsson. Am o mie de ani. De fapt, chiar mai mult. Suntem prieteni? În cazul ăsta, spune-mi pur și simplu Alfie. Alfie Monk.

Capitolul unu

South Shields, Anno Domini 1014

Stăteam cu mama pe faleza joasă, care dădea spre gura râului, și priveam fumul de deasupra satului nostru, aflat pe celălalt mal, ridicându-se spre cer și amestecându-se cu norii.

Toată lumea îi spune râului Tyne. Pe atunci, noi pronunțam „Teen“, dar pur și simplu acesta era cuvântul care pentru noi însemna „râu“.

Și cum stăteam noi așa, iar mama plângea și blestema furioasă, am auzit niște țipete venind de pe partea cealaltă a apei. Simțeam mirosul de fum de la fortul de lemn care ardea în vârful stâncii. Oamenii – cei mai mulți dintre ei, vecini de-ai noștri – erau îngrămădiți pe malul opus, dar Dag, luntrașul, nu avea de gând să se întoarcă să-i ia. Nu mai putea: ar fi fost ucis și el. Imediat ce pluta ajunsese la mal, fugise cât mai departe de noi, bălmăjind niște scuze.

Peste oamenii înghesuiți pe mal au năvălit bărbații care veniseră cu bărcile. S-au oprit o clipă – sfidători, neînfricați –, apoi s-au îndreptat spre pradă cu săbiile și topoarele pregătite. Am văzut câțiva oameni care s-au aruncat în apă, încercând să scape din mâinile lor. N-au ajuns departe: o barcă mai mică aștepta în mijlocul râului, gata să le taie calea.

Am lăsat capul în jos și l-am îngropat în șalul mamei, dar ea l-a tras ca să-și șteargă ochii. Glasul îi tremura de furie.

– Sey, Alve. Sey!

Așa vorbeam noi atunci. „Limba nordică veche“1 se numește acum, sau un dialect al acesteia. Pe vremea aia, noi nu-i spuneam în niciun fel – așa vorbeam și gata. Iar ce voia ea să spună atunci era: „Privește! Uite ce ne fac bărbații care au venit din nord, cu bărcile lor!“.

Dar n-am putut să mă uit. M-am ridicat și o bună bucată de drum am mers ca năuc, dar încă auzeam măcelul, încă simțeam mirosul de fum în nări. Mă simțeam îngrozitor că eu scăpasem cu viață. În spatele meu, mama trăgea căruciorul de lemn încărcat cu tot felul de lucruri pe care nu reușiserăm să le îngrămădim pe barca lui Dag.

Biffa, pisica mea, pășea alături de noi, sărind prin iarba de pe marginea cărării, în căutarea unui șoarece sau a unei lăcuste. În mod normal, joaca ei mă făcea să zâmbesc, dar acum mă simțeam atât de pustiit, de parcă m-ar fi spintecat cineva.

După un kilometru-doi, am reușit să găsim o grotă într-un golf adânc, bine adăpostit. Soarele era încă destul de puternic pentru a folosi vechea lentilă a tatei: un cristal curbat, lustruit, care aduna razele soarelui într-un fascicul cu care să aprindem focul. Mi-era teamă că invadatorii vor veni după noi, dar mama m-a contrazis și a avut dreptate. Scăpaserăm.

Trei zile mai târziu, le-am văzut bărcile îndreptându-se din nou spre mare și am făcut cea mai mare greșeală din viața mea. O greșeală pe care am așteptat 1000 de ani ca s-o îndrept.

1 Limbă germanică din partea de nord a continentului, vorbită odinioară de scandinavi și de locuitorii teritoriilor ocupate de vikingi, până în jurul anului 1300. Din limba nordică veche au luat naștere limbile suedeză, daneză, islandeză și norvegiană.